Els ceriantaris (Ceriantharia) són una subclasse d'animals exclusivament marins. Són animals solitaris que viuen enterrats en sediments tous. Els seus tubs són fets de material fibrós fets de mucositat secretada i d'orgànuls que es diuen pticocists.
Tenen una corona de dos tipus de tentacles els exteriors serveixen per capturar les preses i la interior per manipular l'aliment i per ingerir-lo.[2]
Els ceriantaris tenen la següent classificació:[3]
Els ceriantaris (Ceriantharia) són una subclasse d'animals exclusivament marins. Són animals solitaris que viuen enterrats en sediments tous. Els seus tubs són fets de material fibrós fets de mucositat secretada i d'orgànuls que es diuen pticocists.
Tenen una corona de dos tipus de tentacles els exteriors serveixen per capturar les preses i la interior per manipular l'aliment i per ingerir-lo.
Die Zylinderrosen (Ceriantharia) sind eine Ordnung der Blumentiere (Anthozoa), die ausschließlich solitär lebende Vertreter umfasst. Sie leben weltweit sowohl in tropischen wie auch gemäßigten Meeren in 1 bis 50 Meter Tiefe. Derzeit sind etwa 100 Arten beschrieben. Der Bearbeitungsstand dieser Gruppe ist allerdings ziemlich mangelhaft und neuere Teilbearbeitungen ergaben zahlreiche Synonyme.
Die Tiere haben einen Rumpf ohne Fußscheibe. Sie sind Zwitter, die sich anders als andere Blumentiere fast nur geschlechtlich vermehren, ungeschlechtliche Knospung kommt nur selten vor.
Die Zylinderrosen leben in einer aus Sandkörnern, verhärtetem Schleim und ausgestoßenen Nesselkapseln gebauten Wohnröhre in Schlamm- oder Sandböden. Bei Gefahr können sie sich blitzschnell darin zurückziehen. In der Nordsee und Teilen der Ostsee lebt die Nordsee-Zylinderrose (Cerianthus lloydi), die 15 cm lang wird und 60, bis 70 cm lange Tentakel hat.
Die Zylinderrosen werden derzeit in zwei Unterordnungen Penicillaria und Spiralia mit insgesamt drei Familien unterteilt. Die Penicillaria sind durch das Vorhandensein von sog. Pencilli-Nematocysten charakterisiert, die in anderer Terminologie auch als mikrobasisische p-Mastigophoren oder mikrobasische Amastigophoren bezeichnet werden. Die Spiralia haben diese Penicilli nicht; sie sind damit wahrscheinlich paraphyletisch.
Die Zylinderrosen gehören zu den Hexacorallia, den Sechsstrahligen Blumentieren. Sie gelten als basales Taxon der Hexacorallia und stehen allen anderen Hexacorallia als Schwestergruppe gegenüber. Eine einzelne Studie aus dem Jahr 1995 sieht die Zylinderrosen allerdings als basale Blumentiere (Anthozoa) außerhalb der Taxa der Hexacorallia und Octocorallia.[1]
Die Zylinderrosen (Ceriantharia) sind eine Ordnung der Blumentiere (Anthozoa), die ausschließlich solitär lebende Vertreter umfasst. Sie leben weltweit sowohl in tropischen wie auch gemäßigten Meeren in 1 bis 50 Meter Tiefe. Derzeit sind etwa 100 Arten beschrieben. Der Bearbeitungsstand dieser Gruppe ist allerdings ziemlich mangelhaft und neuere Teilbearbeitungen ergaben zahlreiche Synonyme.
Tube-dwelling anemones or ceriantharians look very similar to sea anemones but belong to an entirely different class of anthozoans. They are solitary, living buried in soft sediments. Tube anemones live inside and can withdraw into tubes, which are composed of a fibrous material made from secreted mucus and threads of nematocyst-like organelles known as ptychocysts. Within the tubes of these ceriantharians, more than one polyp is present, which is an exceptional trait because species that create tube systems usually contain only one polyp per tube.[1] Ceriantharians were formerly classified in the taxon Ceriantipatharia along with the black corals[2] but have since been moved to their own class, Ceriantharia.
Ceriantharians have a crown of tentacles that are composed of two whorls of distinctly different sized tentacles. The outer whorl consists of large tentacles that extend outwards. These tentacles taper to points and are mostly used in food capture and defence. The smaller inner tentacles are held more erect than the larger lateral tentacles and are used for food manipulation and ingestion.[3]
A few species such as Anactinia pelagica are pelagic and are not attached to the bottom; instead, they have a gas chamber within the pedal disc, allowing them to float upside down near the surface of the water.[4][5]
A 2020 integrative study incorporating molecular phylogenetic reconstructions and morphological assessment across the three families recovered Arachnactidae as a well-supported clade, but did not recover Cerianthidae and Botrucnidiferidae as monophyletic, drawing into question the validity of the Spirularia suborder[9]
Hickman; et al. (2008), Integrated Principles of Zoology (14th ed.), New York: McGraw-Hill, ISBN 978-0-07-297004-3
Tube-dwelling anemones or ceriantharians look very similar to sea anemones but belong to an entirely different class of anthozoans. They are solitary, living buried in soft sediments. Tube anemones live inside and can withdraw into tubes, which are composed of a fibrous material made from secreted mucus and threads of nematocyst-like organelles known as ptychocysts. Within the tubes of these ceriantharians, more than one polyp is present, which is an exceptional trait because species that create tube systems usually contain only one polyp per tube. Ceriantharians were formerly classified in the taxon Ceriantipatharia along with the black corals but have since been moved to their own class, Ceriantharia.
Ceriantharians have a crown of tentacles that are composed of two whorls of distinctly different sized tentacles. The outer whorl consists of large tentacles that extend outwards. These tentacles taper to points and are mostly used in food capture and defence. The smaller inner tentacles are held more erect than the larger lateral tentacles and are used for food manipulation and ingestion.
A few species such as Anactinia pelagica are pelagic and are not attached to the bottom; instead, they have a gas chamber within the pedal disc, allowing them to float upside down near the surface of the water.
Ceriantharia, también conocidos como ceriántidos, son un orden de animales exclusivamente marinos, muy similares a las anémonas de mar, aunque estas pertenecen al orden Actiniaria.
Son pólipos solitarios, alargados y de cuerpo blando. Tienen un anillo de tentáculos cortos rodeando la boca, además del anillo o anillos exteriores de tentáculos, tan comunes en los hexacorales.
Son excavadores y utilizan los músculos de la columna para penetrar en el sedimento. Producen una especie de tubo flexible, que secreta un mucus que recubre la columna. En dicho mucus se adhieren partículas de arena, dándoles rigidez para mantenerse verticales, con sus tentáculos orientados a la corriente en espera de presas.
Este orden comprende aproximadamente 100 especies, aunque el número de géneros no está claro, manteniéndose actualmente división de criterios entre los especialistas.[2]
El suborden Spirularia contiene las siguiente familias y géneros:[3]
El suborden Penicilaria agrupa a las siguientes familias y géneros:[4]
Ceriantharia, también conocidos como ceriántidos, son un orden de animales exclusivamente marinos, muy similares a las anémonas de mar, aunque estas pertenecen al orden Actiniaria.
Son pólipos solitarios, alargados y de cuerpo blando. Tienen un anillo de tentáculos cortos rodeando la boca, además del anillo o anillos exteriores de tentáculos, tan comunes en los hexacorales.
Son excavadores y utilizan los músculos de la columna para penetrar en el sedimento. Producen una especie de tubo flexible, que secreta un mucus que recubre la columna. En dicho mucus se adhieren partículas de arena, dándoles rigidez para mantenerse verticales, con sus tentáculos orientados a la corriente en espera de presas.
Este orden comprende aproximadamente 100 especies, aunque el número de géneros no está claro, manteniéndose actualmente división de criterios entre los especialistas.
Les cérianthaires, ou « cérianthes » (Ceriantharia) sont une des trois sous-classes de cnidaires anthozoaires, d'aspect proche des anémones de mer.
Les cérianthes peuvent facilement se confondre avec des anémones de mer ou des vers tubicoles. Ils sont protégés par un tube mou et large planté dans le substrat, fait de nématocystes spéciaux appelés ptychocystes, dans lequel ils disparaissent lors d'une menace. Il s'en élève un panache de bras longs et effilés, souvent très nombreux, ce qui les distingue (comme le tube caractéristique) des anémones - dont ils sont en réalité assez éloignés d'un point de vue phylogénétique. Les tentacules sont de deux tailles : les périphériques sont longs, ceux situés vers le centre (où se trouve la bouche) plus courts ; ils peuvent arborer des couleurs vives, les deux types de tentacules étant souvent de couleurs différentes. Ce sont des polypes généralement solitaires, et ne formant presque jamais de colonies soudées.
L'espèce la plus courante sur les côtes européennes est le grand cérianthe, Cerianthus membranaceus.
Selon World Register of Marine Species (27 mars 2014)[1] :
Selon ITIS (27 mars 2014)[2] :
Les cérianthaires, ou « cérianthes » (Ceriantharia) sont une des trois sous-classes de cnidaires anthozoaires, d'aspect proche des anémones de mer.
I Ceriantari (Ceriantharia Perrier, 1893) sono una sottoclasse di celenterati della classe degli Antozoi[1].
Sebbene assomiglino molto alle attinie, da molti ricercatori vengono considerati come una sottoclasse diversa di antozoi, mentre altri li inseriscono in Hexacorallia, condividendo quindi la stessa sottoclasse con Actinaria, Zoanthidea, Scleractinia e altri ordini[2]. Sono solitari e vivono sepolti in sedimenti cedevoli. I ceriantari vivono all'interno di tubi composti da un materiale fibroso fatto di muco secreto e fili di organuli simili a nematocisti, noti come "tipocisti".
I Ceriantari – detti anche "anemoni tubiformi" – sono dotati di una doppia corona di tentacoli di dimensioni nettamente diverse. La corona esterna è composta da grandi tentacoli che si assottigliano alla punta e sono per lo più utilizzati per la cattura del cibo e la difesa. I tentacoli interni più piccoli, sono tenuti più eretti rispetto agli esterni e sono utilizzati per la manipolazione e l'ingestione degli alimenti[3].
I ceriantidi, a differenza delle attinie ma anche degli zoantidi, non sono in grado di chiudere il proprio disco orale e ritirare i propri tentacoli, ma grazie ad una forte muscolatura longitudinale lungo la parete del corpo, sono in grado di contrarsi molto rapidamente per nascondersi nel proprio tubo.[2]
Alcune specie come Anactinia pelagica sono pelagiche e non sono attaccate al fondo; hanno invece una cella con del gas all'interno del disco pedale, che permette loro di galleggiare a testa in giù vicino alla superficie dell'acqua[4][5].
I Ceriantharia sono stati inizialmente classificati fra i Ceriantipatharia[6] assieme ai coralli neri, gli Antipatharia, per essere solo in seguito spostati in una sottoclasse specifica. Altre ricerche invece suggeriscono l'inclusione di Ceriantharia come un ordine nella sottoclasse Hexacorallia.[2]
La sottoclasse Ceriantharia comprende 2 ordini e 3 famiglie:[1]
I due ordini si differenziano per la struttura degli cnidociti, le dimensioni del disco orale e la struttura dei mesenteri.[7]
I Ceriantari (Ceriantharia Perrier, 1893) sono una sottoclasse di celenterati della classe degli Antozoi.
Ceriantharia of viltkokeranemonen zijn een orde van de onderklasse van Hexacorallia.
Het zijn anemoonachtige koralen die leven in kokers, opgebouwd uit sediment en slijm. De kokers zijn ingegraven in zandbodems. Zij bezitten geen skelet. Als zij gestoord worden trekken zij zich snel in de koker terug.
Ceriantharia of viltkokeranemonen zijn een orde van de onderklasse van Hexacorallia.
Ceriantharia é uma ordem de animais cnidários antozoários que vivem presos a um subtrato no fundo do mar.[1] Mesmo sendo parecidos com as anêmonas, os ceriantários pouco são relacionados com estas.
Ceriantharia é uma ordem de animais cnidários antozoários que vivem presos a um subtrato no fundo do mar. Mesmo sendo parecidos com as anêmonas, os ceriantários pouco são relacionados com estas.
Ceriantarii (Ceriantharia) sunt un ordin mic de antozoare hexacoraliere marine care cuprinde circa 141 de specii grupate în 40 de genuri cuprinse 3 familii (Arachnactidae, Botrucnidiferidae și Cerianthidae), răspândite în toate mările tropicale și subtropicale; se întind și înspre poli, însă lipsesc de obicei în mările cu o salinitate slabă, ca Marea Baltică și Marea Neagră.
Trăiesc într-un tub, unde stau înfipți vertical. Tubul are o consistență mucilaginoasă, fiind căptușit cu o pătură de mucus, secretată de ectoderm, de care se prind granule de nisip. În caz de pericol se retrag complet în aceste tuburi. Se pot târî uneori pe substrat. Uneori într-un tub se află pe o perioadă de timp câțiva ceriantari.
Ceriantarii sunt hexacoralieri cu aspect vermiform, cu un corp cilindric alungit ca la un vierme. Au o talie medie sau mare; Cerianthus membranaceus din Marea Mediterană , ajunge la 20 cm lungime, iar tubul de secreție la 1 m. Culoarea ceriantarilor este mai întotdeauna violetă-brunie.
La extremitatea superioară, în jurul orificiului bucal, au două coroane concentrice de tentacule neretractile, simple sau duble fiecare, uneori dungate, viu colorate, coroana externă este formată din tentacule marginale (periferice) sau laterale, lungi, iar coroana internă din tentacule bucale sau labiale, scurte. De regulă tentaculele bucale sunt orientate în sus, iar tentaculele marginale stau pe sol. La partea inferioară a corpului, ascuțită, se găsește un mic por (orificiu) prin care este eliminată apa din cavitatea gastrală în timpul construcției corpului.
Ceriantarii nu au schelet calcaros și nici disc adeziv pedios. Faringele are o singură sifonoglifă dorsală în dreptul lojei dorsale directoare. Fanioanele sunt slab dezvoltate. În peretele corpului au o musculatură longitudinală ectodermică puternică și o rețea nervoasă bogată. În schimb, mușchii longitudinali ai septelor sunt aproape inexistenți și situați nu ca la ceilalți hexacoralieri, ci numai pe fața ventrală a septelor, ca la octocoralieri. Septele apar deodată, ceea ce constituie o altă asemănare cu octocoralierii.
Duc o viață solitară pe fundurile mâloase sau nisipoase ale mărilor. Sunt specii sedimentofile, stând înfundați în sedimentul mării, la exterior ieșind doar treimea superioară a tubului.
Sunt specii carnivore. Se hrănesc cu ce apucă pe fundurilor marine, mai ales cu viermi, crustacee, pești etc.
Cerianthus membranaceus este o specie comună în Marea Mediterană și este unul dintre animalele obișnuite și preferate în acvarii, unde se comportă foarte bine și poate trăi zeci de ani. Extins, poate ajunge la 30 cm lungime, iar tubul de secreție la 1 m.
În Marea Neagra se găsește o singură specie - Pachycerianthus solitarius, din familia Cerianthidae, care trăiește pe fundurile sedimentare ale mării, la adâncimi de 10-100 m; acest ceriantar poate ajunge la 6-8 cm lungime și până la 1 cm în diametru în partea superioară a discului peristomial; orificiul bucal este înconjurat de 16-32 tentacule bucale și 60 -64 tentacule marginale.[2]
Ordinul Ceriantharia cuprinde circa 141 de specii grupate în 40 de genuri cuprinse 3 familii: Arachnactidae (10 genuri, 38 specii), Botrucnidiferidae (11 genuri, 28 specii) și Cerianthidae. (19 genuri, 75 specii) [1]
Ceriantarii (Ceriantharia) sunt un ordin mic de antozoare hexacoraliere marine care cuprinde circa 141 de specii grupate în 40 de genuri cuprinse 3 familii (Arachnactidae, Botrucnidiferidae și Cerianthidae), răspândite în toate mările tropicale și subtropicale; se întind și înspre poli, însă lipsesc de obicei în mările cu o salinitate slabă, ca Marea Baltică și Marea Neagră.
Cylinderrosor (Ceriantharia) är en ordning av koralldjur som främst förekommer i tropiska och subtropiska hav, men även finns representerad med några arter i tempererade hav, som stor cylinderros (Pachycerianthus multiplicatus). Cylinderrosor är solitära koralldjur som lever i rör på mjukbottnar och fångar plankton och andra små vattenlevande organismer med hjälp av sina långa, svepande tentakler. Till det yttre kan cylinderrosor genom sina långa tentakler ofta påminna något om havsanemoner, men cyllinderrosor och havsanemoner är inte närmare släkt med varandra.
Det är bara den övre delen av cylinderrosornas rör som är synligt ovanför botten, det mesta av djurets rör dölj av sediment. Om en cylinderros oroas drar djuret in tentaklerna och försvinner ner i röret. Tentaklerna hos cylinderrosor är av två olika sorter, en yttre krans av längre tentakler och en inre krans av kortare tentakler.
_pink.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Wikimedia Commons har media som rör cylinderrosor.
Cylinderrosor (Ceriantharia) är en ordning av koralldjur som främst förekommer i tropiska och subtropiska hav, men även finns representerad med några arter i tempererade hav, som stor cylinderros (Pachycerianthus multiplicatus). Cylinderrosor är solitära koralldjur som lever i rör på mjukbottnar och fångar plankton och andra små vattenlevande organismer med hjälp av sina långa, svepande tentakler. Till det yttre kan cylinderrosor genom sina långa tentakler ofta påminna något om havsanemoner, men cyllinderrosor och havsanemoner är inte närmare släkt med varandra.
Det är bara den övre delen av cylinderrosornas rör som är synligt ovanför botten, det mesta av djurets rör dölj av sediment. Om en cylinderros oroas drar djuret in tentaklerna och försvinner ner i röret. Tentaklerna hos cylinderrosor är av två olika sorter, en yttre krans av längre tentakler och en inre krans av kortare tentakler.
Ceriantharia в аквариуме бухты Монтерей
Венчики щупалец крупным планом
Cerianthus membranacea в аквариуме
Ceriantharia в аквариуме бухты Монтерей
Венчики щупалец крупным планом
Cerianthus membranacea в аквариуме
ハナギンチャク（花巾着、tube-dwelling anemone）は、外見的にはイソギンチャクによく似た動物であるが、足盤がなく、砂地に巣穴を作り、それに潜って生活している。他物に付着せずに生活すること、棲管の中を素早く移動できることなど刺胞動物の中で極めて独特である。
ハナギンチャクは、刺胞動物門花虫綱ハナギンチャク目に属する動物の総称である。大柄なイソギンチャク様の動物であるが、大きな差異は、足盤で岩に付着するのではなく、砂地に穴を掘って潜っていることである。
その体は細長く、後端は丸まって終わっている。前端は口盤となり、その周辺には多数の触手がついている。また、中央の口周辺にも触手があり、それぞれ縁触手、口触手と呼ぶ。後端には胃腔に続く小さな穴がある。
内部形態はおおよそ六放サンゴの型ではあるが、その配置には左右対称性が強く見られる。その対称軸の腹側の端で隔壁が増える。
発生の面では、特異な幼生を持つことで知られている。多くの花虫類はプラヌラから次第に定着して成体の姿となり、プラヌラ以外に特定の幼生の名を持たないものが多いが、ハナギンチャク類にはアラクナクチス(Arachnactis)、オバクチス(Ovactis)などいくつかの幼生が知られる。前者は円錐形の体に本体より長い程度の六本以上の触手を持つ。触手の先端には刺胞が集まっている。オバクチスは球形に近い本体に十五本以上の短い触手が円をなして並ぶ。
その体は砂地に縦に掘られた棲管に収まり、体の前半を管から出して触手を広げる。刺激を受けると全身を巣穴の中に引っ込める。その動きはかなり素早い。巣穴の壁は自分の出した粘液と織り刺胞から出る糸で固めてある。ムラサキハナギンチャクの粘液の壁にホウキムシが住み着くことが知られている。
世界に約40種が知られる。ただし、属種の同定は隔壁の構造等を見なければならない。
実用的な利益はほとんどない。ムラサキハナギンチャクは美しいので水族館ではよく飼育される。
.jpg)
.jpg)
