Black Sea Roach

Kütüm^[1] (lat. Rutilus frisii) — Şüaüzgəclilər yarımsinfinə, Çəkikimilər dəstəsinə aid olan növ.

İki yarıpm növü vardır:

• Kütüm (Rutilus frisii frisii)^[2] — Qara və Azov dənizlərimdə yayılmışdır.
• Kütüm (Rutilus frisii kutum) — Xəzər dənizinin cənub və mərkəzi hissələrində yayılmışdır

75 sm uzunluğa və 6 kq çəkiyə qədər böyüyə bilirlər^[3]. Beli tünd, bir az yaşıl, böyürləri gümüşü, qarnı isə ağ olur.

Dənizin çayların mənsəbinə yaxın ərazilərində yaşasalarda kürüləmə zamanı çaylara üz tuturlar. Yetkinliyə 4—5 yaşında, 40 sm uzunluğa sahib olarkən çatırlar

Dənizdə yaşayan canlılarla, əsasən ilbiz, yengəc, krevetka və s. ilə qidalanır.

İstinadlar

Mənbə

• Rusiyanın onurğalı canlıları: Kütüm
• https://web.archive.org/web/20070705221547/http://gerb.bel.ru/pages/kray/n_oskol_i1.htm
• http://v1.ru/newsline/2009/08/14/#227345

Rutilus frisii és una espècie de peix de la família dels ciprínids i de l'ordre dels cipriniformes.

Morfologia

Els mascles poden assolir els 70 cm de longitud total.^[3][4]

Distribució geogràfica

Es troba a Euràsia.^[3]

Referències

Bibliografia

• Eschmeyer, William N., ed. 1998. Catalog of Fishes. Special Publication of the Center for Biodiversity Research and Information, núm. 1, vol. 1-3. California Academy of Sciences. San Francisco (Califòrnia), Estats Units. 2905. ISBN 0-940228-47-5.
• Helfman, G., B. Collette i D. Facey: The diversity of fishes. Blackwell Science, Malden, Massachusetts (Estats Units), 1997.
• McAllister, D.E., 1990. A working list of fishes of the world. Copies available from D.E. McAllister, Canadian Museum of Nature, P.O. Box 3443, Ottawa, Ontàrio K1P 6P4, Canadà. 2661 p. plus 1270 p. Index
• Moyle, P. i J. Cech.: Fishes: An Introduction to Ichthyology, 4a edició, Upper Saddle River, Nova Jersey, Estats Units: Prentice-Hall. Any 2000.
• Nelson, J.: Fishes of the World, 3a edició. Nova York, Estats Units: John Wiley and Sons. Any 1994.
• Page, Lawrence M. & Burr, Brooks M. (1991): Freshwater Fishes, p. 131, Houghton Mifflin, Nova York, Estats Units. ISBN 0-395-91091-9.
• Wheeler, A.: The World Encyclopedia of Fishes, 2a edició, Londres: Macdonald. Any 1985.
• Wheeler, A., 1992. Freshwater fishes of Britain and Europe. Rainbow Books, Elsley House, Londres, Anglaterra. 124 p.

Enllaços externs

• «Rutilus frisii». Catalogue of Life. (anglès) (anglès)

Do not confuse it with another fish called the kutum, Rutilus kutum

Rutilus frisii, called the vyrezub,^[2] Black Sea roach,^[3] or kutum,^[3] is a species of fish in the family Cyprinidae, native to the basins of the Black Sea, Sea of Azov, and Sea of Marmara from the rivers of Bulgaria to western Transcaucasia and in Lake Iznik (Turkey).^[4][5]

The related Caspian Sea fish Rutilus kutum (also called kutum, Caspian kutum) has been treated as a subspecies of R. frisii (i.e. R. frisii kutum.^[6]), but the name kutum is applied to R. frisii itself in FishBase, referring to official names of FAO and AFS.^[3]

References

El rutilo del mar Negro (Rutilus frisii) es una especie de peces de la familia de los Cyprinidae en el orden de los Cypriniformes.

Morfología

Los machos pueden llegar alcanzar los 70 cm de longitud total.^[2]​^[3]​

Hábitat

Es un pez de agua dulce.

Distribución geográfica

Se encuentra en los ríos que desembocan en el mar Negro y mar de Azov. Se distribuye por Azerbaiyán, Bulgaria, Irán, Kazajistán, Rusia, Turquía, Turkmenistán y Ucrania. Se considera extinguido en Bielorrusia y Moldavia

Referencias

Bibliografía

• Eschmeyer, William N., ed. 1998. Catalog of Fishes. Special Publication of the Center for Biodiversity Research and Information, núm. 1, vol. 1-3. California Academy of Sciences. San Francisco, California, Estados Unidos. 2905. ISBN 0-940228-47-5.
• Fenner, Robert M.: The Conscientious Marine Aquarist. Neptune City, Nueva Jersey, Estados Unidos : T.F.H. Publications, 2001.
• Helfman, G., B. Collette y D. Facey: The diversity of fishes. Blackwell Science, Malden, Massachusetts, Estados Unidos , 1997.
• Moyle, P. y J. Cech.: Fishes: An Introduction to Ichthyology, 4a. edición, Upper Saddle River, Nueva Jersey, Estados Unidos: Prentice-Hall. Año 2000.
• Nelson, J.: Fishes of the World, 3a. edición. Nueva York, Estados Unidos: John Wiley and Sons. Año 1994.
• Wheeler, A.: The World Encyclopedia of Fishes, 2a. edición, Londres: Macdonald. Año 1985.

Rutilus frisii Rutilus generoko animalia da. Arrainen barruko Actinopterygii klasean sailkatzen da, Cyprinidae familian.

Banaketa

Erreferentziak

• FhisBase.org

Ikus, gainera

• Rutilus
• Cyprinidae

Il pesce perla (Rutilus frisii) è un pesce d'acqua dolce e salmastra della famiglia Cyprinidae

Distribuzione e habitat

Esistono due distinti gruppi di popolazioni o sottospecie, la forma nominale vive nelle acque salmastre dei mari Nero, d'Azov e Caspio (subsp. kutum) da cui risale i fiumi (Dnestr, Bug, Dnepr, Don, ecc., non si trova nel Danubio) all'epoca riproduttiva mentre la sottospecie meidingeri (attualmente considerata come buona specie: Rutilus meidingerii) si trova solo in alcuni laghi alpini come il lago di Chiem, il lago di Traun, il lago di Atter ed il lago di Mond, anche in questo caso per la riproduzione si spostano negli immissari dei laghi. Nelle acque dolci della Bulgaria orientale vive la sottospecie velecensis.

Descrizione

Molto simile al pigo ma il corpo è ancora più allungato, a sezione rotonda e non compressa lateralmente.
La livrea è bruna sul dorso, che ha macchiette di color perlaceo, ed argentata sui fianchi. Le pinne ventrali e la pinna anale possono avere riflessi rossi.

Raggiunge i 60 cm di lunghezza.

Riproduzione

Durante la fregola i maschi portano tubercoli nuziali sul capo e sul dorso. Le popolazioni anadrome e lacustri risalgono i fiumi in primavera per effettuare la deposizioni in luoghi con acque basse e fondi di sabbia e ghiaia. La femmina depone oltre 100.000 uova.

Alimentazione

Insettivora, anche se le popolazioni lacustri sembra che si nutrano anche di vegetali.

Biologia

Forma fitti banchi, sia nei laghi ed in mare che durante la risalita.

Pesca

Le forme anadrome, sia del mar Nero che del mar Caspio, vengono pescate con reti durante la risalita ed hanno una grande importanza per le popolazioni locali (Russia e Moldavia soprattutto). Quelle dei laghi alpini erano assai apprezzate dai pescatori sportivi ma sono adesso protette poiché si sono fatte rare.

Note

Rutilus frisii is een straalvinnige vissensoort uit de familie van karpers (Cyprinidae).^[2] De wetenschappelijke naam van de soort is voor het eerst geldig gepubliceerd in 1840 door Nordmann.

De soort staat op de Rode Lijst van de IUCN als niet bedreigd, beoordelingsjaar 2008.^[1]

Wyrozub^[3] (Rutilus frisii) – gatunek ryby z rodziny karpiowatych (Cyprinidae), największa z rodzaju Rutilus.

Występowanie

Wyróżniono podgatunki:

• Rutilllus frisii frisii – podgatunek nominatywny, występuje w Morzu Czarnym, na tarło wchodzi do rzek Dniestr, Boh; Dniepr, Don i innych.
• Rutillus frisii velecensis – żyje we wschodniej Bułgarii, w rzekach Weleka i Rezowa.

Cechy morfologiczne

Osiąga długość 40–50 (maksymalnie 70) cm i masę 1–1,5 (maksymalnie 7) kg. Ma długie, walcowate, nieznacznie bocznie spłaszczone ciało. Trzon ogona jest długi i cienki. Otwór gębowy niewielki, w położeniu dolnym. Łuski są drobne. Grzbiet jest brązowoczarny z zielonym odcieniem, boki srebrzyste a brzuch biały. Płetwy szare z lekkim żółtym lub pomarańczowym odcieniem (zwłaszcza płetwa odbytowa i grzbietowa). Tęczówka oka żółta lub ceglasta.

Odżywianie

Zjada głównie mięczaki, skorupiaki i robaki.

Rozród

Tarło odbywa w marcu, kwietniu i maju. W tym czasie wędruje daleko w górę rzek. Ikra składana jest w piasku, pośród roślin wodnych.

Przypisy

Bibliografia

• Josef Reichholf, Gunter Steinbach, Claus Militz: Wielka encyklopedia ryb : słodkowodne i morskie ryby Europy. Wiśniewolski Wiesław (tłum.). Warszawa: Muza, 1994. ISBN 83-7079-317-7.
• Fritz Terofal, Claus Militz: Ryby słodkowodne. Leksykon przyrodniczy. Henryk Garbarczyk, Eligiusz Nowakowski i Jacek Wagner. Warszawa: Świat Książki, 1997. ISBN 83-7129-441-7.
• Rutilus frisii. (ang.) w: Froese, R. & D. Pauly. FishBase. World Wide Web electronic publication. www.fishbase.org [dostęp 20 czerwca 2009]

Virezubul sau babușca de mare, babușca pontică, ocheană mare (Rutilus frisii) este un pește anadrom bentopelagic dulcicol-salmastricol din familia ciprinidelor, răspândit în afluenții de nord și de răsărit ai Mării Negre și Mării Azov (Nistru, Bug, Nipru, Don, Doneț).

Sunt descrise 2 subspecii Rutilus frisii frisii (bazinul Mării Negre și Azov) și Rutilus frisii kutum (bazinul Mării Caspice). Rutilus frisii kutum este considerată de mulți specialiști ca o specie distinctă - Rutilus kutum. Mai jos va fi descrisă subspecia Rutilus frisii frisii.

Descrierea

Lungimea obișnuită 30–45 cm, maximală 71 cm. Greutatea medie a acestui pește este de 1,0-1,5 kg, greutatea maximală 8 kg. Poate trăi 12 ani.

Corpul alungit și gros, aproape circular în secțiune transversală, ușor comprimat lateral; înălțimea lui maximă reprezintă 21-31% (în medie 25,12%) din lungimea lui. Abdomenul între înotătoarele ventrale și anus este rotunjit. Capul mare, reprezintă 17-24% (în medie 21,14%) din lungimea corpului. Botul scurt, rotunjit, obtuz și iese deasupra gurii. Lungimea botului este de 25-42% (în medie 35,5%) din lungimea capului. Fruntea plată și proeminentă, profilul superior al capului fiind aproape drept. Lărgimea frunții reprezintă 31-42% (în medie 36,40%) din lungimea capului. Gura în poziție subterminală, aproape inferioară. Falca superioară iese puțin deasupra celei inferioare. Ochii mici; diametrul lor este egal cu 12-32% (în medie 18,07%) din lungimea capului, 35-115% (în medie 44%) din lungimea botului și 28-80% (în medie 34,7 %) din spațiul interorbital.

Înotătoarele relativ mici în comparație cu corpul. Înotătoarea dorsală înaltă, începe deasupra bazei înotătoarei ventrale. Înotătoarele pectorale cu 17-18 radii. Înotătoarea caudală mare și lată; lobul inferior al ei este mai lung decât capul. Înotătoarea anală începe în urma verticalei capătului anterior al bazei înotătoarei dorsale .

Linia laterală este ușor curbată, cu 53-69 solzi. Dinții faringieni sunt netezi și dispuși pe un rând, cu o formulă 6-5, adică 6 dinți pe stânga și 5 pe dreapta; rareori 6-6 sau 5-5. Branhiospinii foarte scurți, puțin numeroși, de obicei 9-10. Vezica înotătoare se termină printr-o prelungire ascuțită, formând un conus spiralat. Solzii sunt mai mici decât la babușcă, tarancă și văduviță.

Colorația

Spatele este verzui-închis, cenușiu-închis, brun deschis, cu o tentă de albastru-verzui. Laturile sunt argintii. Abdomenul este alb perlat sau gălbui, cu reflexe rozacee. Înotătoarele dorsală și caudală sunt cenușii închise. Înotătoarele ventrale și anală sunt gălbui sau roșcate. Înotătoarele pectorale pot avea nuanțe portocalii sau roșii, în special în perioada de reproducere. Irisul ochilor cenușiu întunecat sau gălbui.

Dimorfismul sexual

În timpul reproducerii, masculii sunt mai frumoși ca de obicei, flancurile lor și capul căpătând mugurași (tuberculi nupțiali) mari albi, conici; abdomenul devine roșcat.

Distribuția geografică

Este răspândit în afluenții de nord și de răsărit ai Mării Negre și Mării Azov (Nistru, Bug, Nipru, Don, Doneț). A fost semnalat și în lacul Dercos, lângă Istambul. În România se cunoaște un singur exemplar, identificat de V. Leonte și Ruga în partea nordică a lacului Razelm.^[1] În Nistru se găsește în sectoarele de mijloc și de jos ale fluviului - în albie și lacuri (brațul Turunciuc și rar lacul Cuciurgan), intră în gura afluenților și limanul Nistrului. În sectorul de mijloc al Nistrului are populații sedentare.

Habitat

Este un pește bentopelagic dulcicol și salmastricol. Trăiește în cursurile inferioare ale râurilor mari, lacuri și lagunele de coastă, estuare și apele marine salmastre. Tolerează concentrații saline peste 12‰.

Există populații anadrome și populații izolate în apele interioare.

Populațiile anadrome locuiesc în mod constant în mare sau în apele salmastre și se deplasează în apele dulci din râuri numai pentru reproducere. Înainte de construirea barajelor mari de pe marile râuri din bazinul Mării Negre, populațiile anadrome formau bancuri imense și se urcau în sus pe râuri sute de kilometri pentru a ajunge la locurile de reproducere. În prezent, ascensiunile peștilor pe râuri sunt mult mai scurte și bancurile sunt mult mai mici. Migrarea populațiilor anadrome în apele dulci începe toamna, se oprește atunci când râurile îngheață și se reia primăvară. După reproducere coboară în apele salmastre pentru a se hrăni. Unele populații care au parcurs un drum lung pe râuri pot petrece toată iarna în apele dulci. Puietul coboară în mare, în prima vara de viață (august).

Populațiile izolate din apele interioare sunt strict dulcicole și au apărut după construirea de baraje de netrecut pe râuri; ele se reproduc în afluenții râurilor în care trăiesc.

În râuri preferă apa răcoroasă, curată, cu un curent repede și stă la adânc, unde apa curge mai viu; viața acestei specii este legată de fundurile pietroase, unde-și depun icrele și-și găsește hrana și adăpostul.

Hrana

Peștele adult se hrănește în principal cu moluște mici, crustacee, viermii, ocazional, cu pești mici ca gingirica (Clupeonella). Ca hrană îi servesc de asemenea detritusul organic, vegetația subacvatică.

Alevinii și puietul se hrănesc cu plancton, detritus organic, plante subacvatice și organisme bentonice - insecte, crustacee și viermi.

Reproducerea

Depunerea icrelor are loc din aprilie până în luna mai, dar poate avansa sau întârzia în funcție de latitudine și condițiile climatice și de mediu. Depunerea icrelor începe atunci când temperatura apei depășește 8°C și atinge un maxim la 13-15°C. Locurile de reproducere sunt în general situate în zonele de mică adâncime, cu un curent susținut sau repede, substratul este format în principal din pietriș și nisip. Migrația spre locurile de reproducere are loc în fiecare an, și peștii au tendința de a căuta locurile unde s-au născut. În timpul migrației, masculii preced sosirea femelelor. Fecunditatea este mare, femelele mai mari pot depune până la 250.000 de icre adezive cu un diametru de aproximativ 2 mm. După fecundare icrele aderă la substrat până la ecloziune. Dezvoltarea embrionară durează de la 10 până la 15 zile la 8-16°C și 5-6 zile la 20°C.

Maturitatea sexuala este atinsa la ambele sexe la 4-6 ani împliniți, atunci când exemplarele ajunge la o dimensiune de aproximativ 430–500 mm.

După depunerea icrelor, peștii coboară repede spre mare; puietul rămâne în fluviu până în toamnă, când coboară în spațiul predeltaic, iar în primăvara următoare trece în liman.

Importanța economică

Are o mare importanță comercială. În 1920, capturile în limanurile Niprului și Bugului erau de 200-240 de tone pe an. Acum a devenit un pește rar. Are carnea bună și gustoasă.

Note

Legături externe

• Rutilus frisii (Nordmann, 1840) Kutum. FishBase
• Rutilus frisii. The IUCN Red List of Threatened Species
• Il rutilo del mar Nero, Rutilus frisii (Nordmann, 1840). Associazione Ichthyos Italia
• Il rutilo del mar Nero, Rutilus frisii (Nordmann, 1840). Associazione Ichthyos Italia
• R. frisii (Nordmann, 1840) – вырезуб. Institute of ecology and evolution of the Russian Academy of Sciences

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Virezub

Wikispecies conține informații legate de Virezub

Svartahavsmört (Rutilus frisii) är en sötvattens- och bräckvattenfisk tillhörande familjen karpfiskar som framför allt lever i Kaspiska havet och Svarta havsområdet samt tillhörande floder.

Utseende

En långsträckt fisk med nästan cylindrisk kroppsform. Den enda ryggfenan har 11 till 12 mjukstrålar, medan analfenan har 12 till 14. Den trubbigt rundade nosen har munnen strax bakom spetsen. Färgen är i huvudsak silvrig med mörkare rygg och ljusare buk. Iris och fenorna är grå till svagt gulaktiga.^{[3] [4]} Under parningstiden får hanarna kraftiga, glesa lekknutor på huvudet. Längden är som mest 70 cm och vikten 8 kg.^[4]

Vanor

Svartahavsmörten förekommer i både sött och bräckt vatten^[4] som flodmynningar, floder och kustnära sjöar. Vissa populationer lever fortfarande permanent i bräckt vatten och går bara upp i floder för att leka.^[1] Födan består av olika ryggradslösa bottendjur, framför allt blötdjur och krabbor. Larverna och ungfiskarna lever av djurplankton, alger, och insektslarver. I samband med lekvandringarna och under övervintringen äter fisken ingenting.^[4] Den lever upp till 12 år.^[1]

Fortplantning

Arten blir könsmogen vid en ålder av 4 till 5 år och en längd mellan 43 och 50 cm. Lektiden infaller mellan april och maj, men redan under andra hälften av oktober börjar fisken vandra upp i de mindre floder med stark ström och grusbotten, där leken äger rum. Hindras de av is väntar den under isen tills denna går upp. Äggen kläcks efter 10 till 16 dygn (vid 12-19°C). Omedelbart efter parningen vandrar de vuxna fiskarna tillbaka för att äta (de äter ju ingenting i samband med leken) medan ungfiskarna stannar kvar och vandrar neråt först till sommaren, i augusti.^[1]

Utbredning

Utbredningsområdet omfattar Svarta och Azovska haven (med undantag från Donaus och Kubans flodmynningar), sötvattenslevande populationer i Don (som stängts ute från brackvattnen av dammbyggnader), Kaspiska havet (mycket sällsynt i den norra delen), delar av Volga och Uralfloden samt İzniksjön i Turkiet.^[4]

Status

Svartahavsmörten har klassificerats som livskraftig ("LC") av IUCN, främst på grund av den fortfarande rikliga förekomsten, och av att det inte finns några nuvarande, större hot. Den har emellertid minskat kraftigt, främst på grund av de många dammutbyggnaderna på 1950- och 1960-talen, som utestängde många populationer från deras lekvatten.^[1]

Referenser

1. ^ [a b c d e] Freyhof, J. & Kottelat, M. 2008 Rutilus frisii Från: IUCN 2010. IUCN Red List of Threatened Species. Version 2010.4. <www.iucnredlist.org>. Läst 2012-07-06.
2. ^ ”Rutilus frisii (Nordmann, 1840)” (på engelska). ITIS. http://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=639648. Läst 6 juli 2012.
3. ^ Curry-Lindahl, Kai (1985). Våra fiskar : havs- och sötvattensfiskar i Norden och övriga Europa. Stockholm: Norstedt. sid. 110, 237. ISBN 91-1-844202-1
4. ^ [a b c d e] Reyes, Rodolfo B.; Torres, Armi G. (3 juli 2012). ”Rutilus frisii (Nordmann, 1840) Kutum” (på engelska). Fishbase. http://www.fishbase.org/summary/Rutilus-frisii.html. Läst 6 juli 2012.

• 1 Характеристика
• 2 Поширення
• 3 Спосіб життя
• 4 Нерест
• 5 Живлення
• 6 Джерела
• 7 Посилання

1. ↑ Маркевич О. П., Татарко К. І. Російсько-українсько-латинський зоологічний словник. — Київ: Наук. думка, 1983. — 411 с.
2. ↑ Макодай О. І., Алексієнко В. Р. «До фауни риб Вінницької області». — Вінницький державний педагогічний університет, Київський національний університет імені Тараса Шевченка. УДК 597.2/5 (477.44)
3. ↑ Дирипаско O.A., Извергин Л. В., Демьянченко К. И. (2011) Рыбы Азовского моря. Бердянск, 288 с.
4. ↑ Özuluğ M., Altun Ö., Meriç N. (2005) On the fish fauna of Lake Iznik (Turkey). Turkish Journal of Zoology, 209: 371—375.

• Cyprinus wiresuba Güldenstädt, 1791^[1]
• Gardonus wyrozub Walecki, 1863^[1]
• Leuciscus frisii Nordmann, 1840^[1]
• Leuciscus frisii caspius Lönnberg, 1900^[1]
• Leuciscus frisii kutum Kamensky, 1901^[1]
• Rutilus frisii kutum (Kamensky, 1901)^[1]
• Rutilus frisii velecensis Chichkoff, 1932^[1]

• Rutilus frisii frisii
• Кутум (Rutilus frisii kutum Kamenskiy, 1901)
• Rutilus frisii meidingeri (Heckel, 1851)