Hallers Primel (Primula halleri) ist eine Pflanzenart, die zur Gattung der Primeln (Primula) gehört. Das Artepitheton ehrt den Schweizer Universalgelehrten Albrecht von Haller.
Die mehrjährige krautige Pflanze erreicht Wuchshöhen von 10 bis 30 Zentimeter. Sie besitzt grundständige Laubblätter. Die im jungen Zustand nach rückwärts eingerollten Blätter sind länglich-eiförmig und kerbrandig, ihre Oberseite ist grün und runzelig, die Unterseite weißlich-mehlig.
Der kräftige, oben mehlig bepuderten Stängel trägt einen mehrblütigen, doldigen Blütenstand. Die Blüten befinden sich an 4 bis 15 Millimeter langen Stielen. Die Tragblätter sind gleich lang und pfriemlich. Die fünflappige Krone mit gelbem Schlund ist rosa-lila und 15 bis 20 Millimeter breit. Die Kronröhre ist dreimal so lang wie der Kelch.
Die Blütezeit reicht von Juni bis Juli.
Die ähnliche Mehlprimel (Primula farinosa) besitzt als Unterscheidungsmerkmale ungefähr gleich lange Kelche und Kronröhren sowie Kronen mit einer Breite von 8 bis 15 Millimeter.
Die Chromosomenzahl beträgt 2n = 36.[1]
Das Verbreitungsgebiet umfasst weite Teile Europas von Frankreich über Mitteleuropa und Südosteuropa bis Osteuropa. Sie besiedelt die Alpen, die Karpaten sowie die Balkanhalbinsel[2]. In den Alpen kommt diese Pflanzenart zerstreut vor allem in den südlichen und östlichen Teilen vor. Diese Art bevorzugt alkalische Böden und ist subalpin bis alpin bis in Höhenlagen von 2900 Meter auf Rasen, in Felsspalten und auf Schutt zu finden.
In Österreich werden mäßig feuchte Magerrasen oder feuchte Felsspalten in den Bundesländern Kärnten, Salzburg, Tirol und möglicherweise auch Vorarlberg besiedelt[3].
Hallers Primel braucht kalk- und humusreichen, frischen und lockeren Boden. Sie bevorzugt warme, sonnige Stellen.
Sie besiedelt etwas lückige alpine Rasen und verfestigten Schutt, sie geht aber auch in Felsspalten. Üblicherweise wächst sie in Höhen zwischen etwa 1800 und 2500 m, sie geht auch örtlich tiefer oder auch höher bis 3000 m.
In Mitteleuropa ist sie insgesamt selten; sie kommt vor in den Grajischen Alpen, im Wallis, im Simplon, im Maggiatal, im Oberengadin und in den Südlichen Kalkalpen bis zum Balkan.
Die Hallers Primel wurde 1775 von Johann Friedrich Gmelin in Onomatologia botanica completa beschrieben. Ein Synonym für Primula halleri ist Primula longiflora All.[2]
Hallers Primel (Primula halleri) ist eine Pflanzenart, die zur Gattung der Primeln (Primula) gehört. Das Artepitheton ehrt den Schweizer Universalgelehrten Albrecht von Haller.
Primula halleri J.F. GMEL. l'è 'na spéce de piànta erbùza de dimensiù pesène che fa part de la famìa botànica de le Primulaceae.
L'è 'na piànta perène, erbàcea, conden rizòma cürt, i gamp che pórta i fiùr i stà sö bèi dricc e la vé alta 'ntra 12 e 30 ghèi. Le fòie le fùrma 'na rözèta bazàl, i è carnùze e lanceolàde, lónghe 6÷12 ghèi, piö làrghe 'ndèla metà de sóta, I è bianche-farinùze endèla fàcia de sóta. L'òrlo l'è ondulàt e a dintì fì, suradetöt endèla part ensìma. El gamp che pórta 'l fiùr l'è piö lónch de le fòie. I fiùr i vé a furmà 'na 'nfiurescènsa a ombrèla, con póch elemèncc (de 4 a 10), con póche bràtee lineàre a la bàze, piö cürte dei puedùncoi del fiùr. I è de culùr ròza-viòla e i g'ha en càles a décc acùti. La coròla l'è furmàde de 5 pétali profondamente, saldàcc a la bàze del tubo de la coròla e incidìcc en profónt ensìma. El tübizì de la coròla l'è 2÷3 ólte piö lónch del càles. I fröcc i è càpsule cilìndriche.
La crès endèi pàscoi de alpì e sub-alpì e 'ndèi pòscc ruciùs 'ntra i 1.500÷2.600 méter sùra el leèl del mar. Se la tróa 'ndèl'Euròpa centràla e meridiunàla.
Primula halleri J.F. GMEL. l'è 'na spéce de piànta erbùza de dimensiù pesène che fa part de la famìa botànica de le Primulaceae.
Primula halleri
La Primevère de Haller (Primula halleri) est une espèce de plantes vivaces de la famille des Primulacées.
Dorrulykill (fræðiheiti Primula halleri) er blóm af ættkvísl lykla.
Dorrulykill (fræðiheiti Primula halleri) er blóm af ættkvísl lykla.
Pierwiosnek Hallera, pierwiosnka Hallera, pierwiosnek długokwiatowy, pierwiosnka długokwiatowa[3] (Primula halleri J.F.Gmel.) – gatunek rośliny z rodziny pierwiosnkowatych (Primulaceae Vent.). Występował na terenie Bieszczadzkiego Parku Narodowego, uznany w Polsce za wymarły[4].
Rośnie w górach Europy i Azji: Alpach, Karpatach (Tatry Bielskie, Bieszczady, Świdowiec, Czarnohora, Góry Rodniańskie, Giurgeului, Bucegi, Karpaty Siedmiogrodzkie), na Półwyspie Bałkańskim, w Małym Kaukazie i Armenii. W Polsce występował tylko na jednym stanowisku na Kopie Bukowskiej[4].
Bylina, hemikryptofit, oreofit. Rośnie w murawach naskalnych. Kwitnie w czerwcu i lipcu. Liczba chromosomów 2n=36[4].
Roślina objęta była w Polsce ścisłą ochroną gatunkową w latach 2012-2014. Informacje o stopniu zagrożenia na podstawie:
Pierwiosnek Hallera, pierwiosnka Hallera, pierwiosnek długokwiatowy, pierwiosnka długokwiatowa (Primula halleri J.F.Gmel.) – gatunek rośliny z rodziny pierwiosnkowatych (Primulaceae Vent.). Występował na terenie Bieszczadzkiego Parku Narodowego, uznany w Polsce za wymarły.
Anghelină (Primula halleri, Primula longiflora) este o plantă din genul Primula, familia Primulaceae.[1][2][3] Tulpina nu are frunze și peri, are o înălțime de 100—300 mm. Frunzele cresc la baza tulpinii în formă de lozetă. Frunza are formă eliptică alungită, pe față verde, pe dos albă. Frunzele sunt făinoase. Floarea are o culoare violet-roșiatic. Florile se găsesc la vârful tulpinii, câte trei—șase într-un mănunchi, fiecare cu cinci diviziuni întinse în lături și spintecate la vârf. Corola este formată dintr-un tub lung și îngust. Anghelina înflorește în luna iunie-iulie.
În România se găsește prin munții Maramureșului, Rodnei, Bucegi, Bîrsei și Făgăraș, de obicei pe pășuni, în locuri însorite, dar și prin crăpături umede.
Anghelină (Primula halleri, Primula longiflora) este o plantă din genul Primula, familia Primulaceae. Tulpina nu are frunze și peri, are o înălțime de 100—300 mm. Frunzele cresc la baza tulpinii în formă de lozetă. Frunza are formă eliptică alungită, pe față verde, pe dos albă. Frunzele sunt făinoase. Floarea are o culoare violet-roșiatic. Florile se găsesc la vârful tulpinii, câte trei—șase într-un mănunchi, fiecare cu cinci diviziuni întinse în lături și spintecate la vârf. Corola este formată dintr-un tub lung și îngust. Anghelina înflorește în luna iunie-iulie.
În România se găsește prin munții Maramureșului, Rodnei, Bucegi, Bîrsei și Făgăraș, de obicei pe pășuni, în locuri însorite, dar și prin crăpături umede.