Hirundinidele (Hirundinidae), numite popular rândunici, iar unele specii lăstuni, este o familie de păsări insectivore mici, adaptate la prinderea insectelor mărunte din zbor. Familia hirundinidelor cuprinde 21 de genuri și 89 de specii. Ele sunt răspândite aproape peste tot globul, lipsind în Noua Zeelandă, insulele ținuturilor centrale ale Pacificului și regiunile polare. Cele din ținuturile nordice și temperate migrează toamna către sud și petrec iarna în regiunile ecuatoriale. Cuibul și-l fac, de regulă, din lut sau pământ cimentat cu salivă și întărit cu fire de iarbă. Îl prind de zidurile și pereții clădirilor, de streșini de casă, pereții peșterilor și stâncilor, dar pot cuibări și în galerii săpate în maluri lutoase sau în scorburile arborilor. Sunt bune zburătoare. Din zbor, care este ușor, rapid și îndemânatic, prind insectele, beau apă planând razant la suprafața acesteia și se îmbăiază. Hrana este formată exclusiv din insecte, viața speciilor respective depinzând de prezența entomofaunei aeriene, pentru procurarea căreia zboară zilnic sute de km. Cântecul lor este plăcut. Năpârlesc numai odată pe an și anume în timpul pasajului de primăvară.[1][2][3][4][5]
Sunt păsări mici cu o lungime de 11-25 cm. Mărimea corpului este mai mare decât a pitulicii, ca la lăstunii de mal, până la mai mică decât vrabia, ca la rândunele. Hirundinidele dunt excelente zburătoare, având corpul turtit și alungit, aerodinamic, cu aripile lungi, înguste și ascuțite. Numărul remigelor primare este de nouă. Remigele primare foarte lungi. Coada este mai mult sau mai puțin bifurcată, cu douăsprezece tectrice. Au pieptul lat, gâtul scurt și capul rotund. Ciocul este scurt, turtit dorso-ventral, mult lățit la bază, prevăzut cu vibrize, maxilarul este puțin curbat la vârf. Deschidere gurii foarte mare, adaptată la capturarea din zbor a insectelor. Picioarele sunt scurte și slabe și prevăzute cu patru degete: trei îndreptate înainte, unul înapoi și se termină cu gheare ascuțite și încovoiate, folosite la cățăratul pe zidurile verticale, mai rar pentru a sta pe ramuri. Penele au culori întunecate, iar cele de pe fața dorsală au luciu metalic. Ouăle sunt albe, sau albe cu puncte brun-roșcate.[1][2][3][4][5]
Familia hirundinidelor conține 21 de genuri și 89 de specii.[6]
În România trăiesc 5 specii de hirundinide.
Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statutul IUCN, Imaginea Familia: Hirundinidae Hirundo rustica Linnaeus, 1758[7][8] Rândunică, Rândunea, Rândunică de câmp, Rândurică, Rândurea, Lândură, Arândunea. Hirundo rustica rustica Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. Specia a devenit strict antropofilă, existând aproape numai în localități. Efectivele din România sunt apreciate a fi între 500.000 și 1.000.000 de perechi. [9] Cecropis daurica Linnaeus, 1771, sin. Hirundo daurica Laxmann, 1769[10][11] Rândunică roșcată, Rândunică alpină. Cecropis daurica rufula (Temminck, 1835) Oaspete de vară, cuibărește. În România cuibărește în zona Dobrogea, în munții Retezat, Parâng, Apuseni, în Clisura Dunării și munții Cernei. Populația cuibăritoare din România numără între 500 și 1.500 de perechi clocitoare. [12] Delichon urbicum (Linnaeus, 1758), sin. Delichon urbica (Linnaeus, 1758)[13][14] Lăstun de casă, Rândunică de casă, Lăstun, Lăstrun, Loston, Lăstun alb, Rândunică de fereastră. Delichon urbicum urbicum (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. Cuibărește în locurile joase și la munte, adesea în colonii cu exemplare numeroase, lipindu-și cuiburile pe zidurile clădirilor. Pentru România populația cuibăritoare este estimată la 400.000-1.300.000 de perechi cuibăritoare. [15] Riparia riparia (Linnaeus, 1758)[16][17] Lăstun de mal, Rândunică de mal, Rândunică de apă, Rândunică de ploaie, Rândunea de pământ. Riparia riparia riparia (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește În România populația cuibăritoare este estimată la 45.000-90.000 de perechi. [18] Ptyonoprogne rupestris (Scopoli, 1769), sin. Hirundo rupestris Scopoli, 1769[19][20] Lăstun de stâncă Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. A fost semnalată prima dată în România în 1968 în regiunea sud-vestică a Carpaților, instalându-și cuiburile în crăpăturile stâncoase și în peșteri. În România efectivul speciei este de 1.000-3.000 de perechi cuibăritoare. [21]În Republica Moldova trăiesc 3 specii de hirundinide.
Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologicăHirundinidele (Hirundinidae), numite popular rândunici, iar unele specii lăstuni, este o familie de păsări insectivore mici, adaptate la prinderea insectelor mărunte din zbor. Familia hirundinidelor cuprinde 21 de genuri și 89 de specii. Ele sunt răspândite aproape peste tot globul, lipsind în Noua Zeelandă, insulele ținuturilor centrale ale Pacificului și regiunile polare. Cele din ținuturile nordice și temperate migrează toamna către sud și petrec iarna în regiunile ecuatoriale. Cuibul și-l fac, de regulă, din lut sau pământ cimentat cu salivă și întărit cu fire de iarbă. Îl prind de zidurile și pereții clădirilor, de streșini de casă, pereții peșterilor și stâncilor, dar pot cuibări și în galerii săpate în maluri lutoase sau în scorburile arborilor. Sunt bune zburătoare. Din zbor, care este ușor, rapid și îndemânatic, prind insectele, beau apă planând razant la suprafața acesteia și se îmbăiază. Hrana este formată exclusiv din insecte, viața speciilor respective depinzând de prezența entomofaunei aeriene, pentru procurarea căreia zboară zilnic sute de km. Cântecul lor este plăcut. Năpârlesc numai odată pe an și anume în timpul pasajului de primăvară.