Agaricus bitorquis (Lucien Quélet, 1884 ex Pier Andrea Saccardo, 1887) sin. Psalliota bitorquis (Lucien Quélet, 1884) este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus, numită în popor ciupercă albă termofilă,[1] scurt ciupercă termofilă,[2] bulgăre de zăpadă[3] sau șampinion de pavaj.[4] Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând solitar sau în grupuri mici cu preferință in totdeauna pentru solurile grele, în grădini sau pe pajiști, pe marginea de drumuri și străzi precum trotuare urbane, unde străpunge chiar și asfaltul. Timpul apariției este din mai până în octombrie (noiembrie).[5][6] Se potrivește excepțional pentru cultivare.
Specia a fost menționată pentru prima dată sub denumirea Agaricus campestris var. edulis de micologul italian Carlo Vittadini în cartea sa Descrizione dei funghi mangerecci più comuni dell'Italia e de'velenosi che possono co'medesimi confondersi.[7]
În anul 1883 (confirmat 1884), micologul francez Lucien Quélet a transformat ciuperca, sub denumirea Psalliota bitorquis, într-un soi autonom în publicația sa Quelques especes critiques ou nouvelles de la Flore Mycologique de France, de verificat în jurnalul Compte Rendu de l'Association Française pour l'Avancement des Sciences.[8] Această denumire a fost folosită pentru multe decenii și mai este aplicată chiar până în prezent (2018) în cărți precum publicații micologice franceze și italiene.
Dar numele binomial valabil curent (2018) este cel dat de micologul italian Pier Andrea Saccardo în volumul 5 al marii sale opere Sylloge fungorum omnium husque cognitorum din 1887, anume Agaricus bitorquis.[9]
Au mai fost încercate destul de multe redenumiri, cu toate fără succes care sunt neglijabile, fiind însă acceptate sinonim. Cele mai importante sunt listate în înfocasetă, restul vezi la Index Fungorum: [4].
În România, buretele mai este și denumit nu rar Agaricus edulis.
În mod general, acest șampinion poate fi doar confundat de începători sau prin neglijență cu alte specii Agaricus cum sunt de exemplu Agaricus abruptibulbus,[12] Agaricus arvensis,[13] Agaricus campestris,[14] Agaricus macrosporus[15] sau Agaricus silvicola[16] precum cu comestibila Calocybe gambosa.[17]
Altfel ar fi situația, dacă un începător ar confunda specia cu otrăvitorul Agaricus xanthodermus, a cărui carne este colorată mereu galben la bază, mirosind a iod, fenol sau cerneală.[18] sau chiar cu cele 3 soiuri letale Amanita phalloides, Amanita verna și Amanita virosa.
Ciupercile termofile se pot consuma fierte, oprite, prăjite, crude sau uscate, fiind deosebit de gustoase. Ele pot fi pregătite ca ciulama, de asemenea împreună cu alți bureți sau adăugate la un sos de carne.[19] Gustoase sunt de asemenea cu jumări de ou, prăjite în unt cu verdețuri, la grătar, ca umplutură pentru plăcinte de foaie sau preparate în mod ardelean (seu de porc, ceapă, ciuperci tăiate, morcov, păstârnac, boia ardei, smântână.[20] Buretele firește poate fi conservat și în ulei, oțet sau saramură după ce a fost fript sau fiert.[21]
Ciuperca albă termofilă este declarată iubitoare de cultură).[22]
Datorita faptului că suprafața pălăriei este netedă, cuticula fără scuame (numai în culturi), fiind și mai rezistentă ca alți șampinioni cultivați la virusuri, ciuperca se bucură de o preferință crescândă în acest domeniu și în România, deșii necesită la fructificare temperaturi mai ridicate față de exemplu Agaricus bisporus, în marja a 23° – 25° C, prezentând astfel un randament mai ridicat în privința costurilor.[23]
Ciupercile termofile pot fi cultivate în sistem intensiv industrial sau clasic-gospodăresc, în spații în care să se asigure necesarul termic fără consum energetic, acest lucru fiind posibil numai în timpul verii, când în majoritatea pivnițelor din țara noastră temperatura este favorabilă. Cultura intensivă se realizează în localuri special amenajate prevăzute cu instalații de încălzire, pasteurizare, sterilizare, ventilație și apă. Asemenea localuri pot fi construite și amenajate special pentru suprafețe mai mari de cultură. În localurile destinate culturii intensive, substratul nutritiv se așază în straturi plane, amenajate pe stelaje cu 2-4 parapete din prefabricate de beton, ori în lăzi din mase plastice sau lemn dispuse suprapus în cazul în care tipul tehnologic de cultură este bizonal sau multizonal.[24]
Agaricus bitorquis (Lucien Quélet, 1884 ex Pier Andrea Saccardo, 1887) sin. Psalliota bitorquis (Lucien Quélet, 1884) este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus, numită în popor ciupercă albă termofilă, scurt ciupercă termofilă, bulgăre de zăpadă sau șampinion de pavaj. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând solitar sau în grupuri mici cu preferință in totdeauna pentru solurile grele, în grădini sau pe pajiști, pe marginea de drumuri și străzi precum trotuare urbane, unde străpunge chiar și asfaltul. Timpul apariției este din mai până în octombrie (noiembrie). Se potrivește excepțional pentru cultivare.