Pangolinii (numiți și furnicari solzoși) sau folidotele (Pholidota) este un ordin de mamifere placentare nocturne lipsite de dinți, cu corpul lung, acoperit cu solzi cornoși care se îmbină întocmai ca țiglele de pe acoperiș, botul alungit, coadă foarte lungă, limba lungă protractilă și foarte lipicioasă, cu ajutorul căreia adună furnicile și termitele. Picioarele pangolinilor sunt înarmate cu gheare puternice și încovoiate ca niște căngi, cu care pot săpa mușuroaiele furnicilor și termitelor cu care se hrănesc. Membrele anterioare sunt slabe,dezvoltate față de cele posterioare și, de multe ori, pangolinii se deplasează numai pe membrele posterioare. Stomacul este format dintr-un singur compartiment; epiteliul ce-l căptușește este cornificat, iar pereții săi în regiunea pilorică cuprind o musculatură puternică, care împreună cu epiteliul cornificat constituie un aparat triturator, unde corpul chitinos al insectelor este sfărâmat și apoi este amestecat cu sucurile digestive, înlocuind astfel dinții care lipsesc. Sunt cunoscute 8 specii actuale grupate în 3-4 genuri (sau subgenuri) răspândite în sud-estul Asiei și în Africa tropicală și mai multe specii fosile, incluse în familia manide (Manidae), ordinul folidote (Pholidota). Unele specii sunt arboricole, altele terestre. Reproducerea are loc o singură dată pe an, femelele nasc câte un singur pui (rareori doi), pe care mama îl poartă cățărat pe spate sau agățat pe pântece sau la baza cozii. Denumirea de pangolin provine din cuvântul malaiezian panggoling care înseamnă încolăcire, deoarece pangolinii când se simt amenințați, se încolăcesc ca o minge sau emit o secreție odorantă. Pangolinii au devenit rari deoarece localnicii îi vânează pentru carne, iar solzii lor sunt utilizați la ornarea obiectelor de artizanat și prepararea unor medicamente tradiționale cu rol stimulator.[1][2][3][4][5]
În prezent trăiec 8 specii, 4 în Africa și 4 în Asia:[1][6][7]
Pangolinii (numiți și furnicari solzoși) sau folidotele (Pholidota) este un ordin de mamifere placentare nocturne lipsite de dinți, cu corpul lung, acoperit cu solzi cornoși care se îmbină întocmai ca țiglele de pe acoperiș, botul alungit, coadă foarte lungă, limba lungă protractilă și foarte lipicioasă, cu ajutorul căreia adună furnicile și termitele. Picioarele pangolinilor sunt înarmate cu gheare puternice și încovoiate ca niște căngi, cu care pot săpa mușuroaiele furnicilor și termitelor cu care se hrănesc. Membrele anterioare sunt slabe,dezvoltate față de cele posterioare și, de multe ori, pangolinii se deplasează numai pe membrele posterioare. Stomacul este format dintr-un singur compartiment; epiteliul ce-l căptușește este cornificat, iar pereții săi în regiunea pilorică cuprind o musculatură puternică, care împreună cu epiteliul cornificat constituie un aparat triturator, unde corpul chitinos al insectelor este sfărâmat și apoi este amestecat cu sucurile digestive, înlocuind astfel dinții care lipsesc. Sunt cunoscute 8 specii actuale grupate în 3-4 genuri (sau subgenuri) răspândite în sud-estul Asiei și în Africa tropicală și mai multe specii fosile, incluse în familia manide (Manidae), ordinul folidote (Pholidota). Unele specii sunt arboricole, altele terestre. Reproducerea are loc o singură dată pe an, femelele nasc câte un singur pui (rareori doi), pe care mama îl poartă cățărat pe spate sau agățat pe pântece sau la baza cozii. Denumirea de pangolin provine din cuvântul malaiezian panggoling care înseamnă încolăcire, deoarece pangolinii când se simt amenințați, se încolăcesc ca o minge sau emit o secreție odorantă. Pangolinii au devenit rari deoarece localnicii îi vânează pentru carne, iar solzii lor sunt utilizați la ornarea obiectelor de artizanat și prepararea unor medicamente tradiționale cu rol stimulator.