Agaricales (Lucien Marcus Underwood, 1899) din încrengătura Basidiomycota, în clasa Agaricomycetes și subclasa Agaricomycetidae este cel mai mare ordin de ciuperci cu global 33 de familii recente, 413 genuri, și 13.200 de specii,[1] împreună cu șase genuri dispărute, cunoscute doar din fosile.[2] În acest ordin a cărui specii au însușiri preponderent saprofite și /sau parazitare, se găsesc unele foarte gustoase, între altele Agaricus campestris, Amanita caesarea, Calvatia gigantea sau Clitopilus prunulus, dar de asemea unele letale, ca de exemplu Amanita phalloides, Cortinarius orellanus, Inocybe erubescens sau Galerina marginata.[3][4]
Genul de diversificare cea mai veche veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic este Agaricus. Mai multe alte genuri sunt cunoscute deja din Cretacicul timpuriu de acum 113 milioane de ani, în diferență, genul Boletus, de exemplu, a apărut de abia între 44 și 34 milioane de ani în urmă.[5]
Ordinul a fost determinat de botanistul și micologul american Lucien Marcus Underwood (1853-1907) în lucrarea sa Moulds, mildews and mushrooms din 1899.[6] Dar istoria este parțial mai veche, parțial mai nouă.
Mai întâi, renumitul savant suedez Elias Magnus Fries a alocat aproape toate ciupercile cărnoase genului Agaricus în familia Agaricaceae, împărțind genul devenit astfel foarte mare în triburi numeroase, unele dintre ele încă existând ca un gen comun în zilele noastre. Mai târziu a ridicat unele dintre aceste triburi la nivel generic. Fries a bazat clasificarea lui pe caractere macroscopice ale corpurilor fructifere, în special pe culoarea de imprimare a sporilor. Toate cunoașterile sale referitoare, cu care a sancționat nomenclatura binară a lui Carl von Linné și pentru ciuperci, le-a publicat în cele trei volume ale operei sale Systema mycologicum între anii 1821 și 1829.[7] În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a dovedit prin studii microscopice, că mai multe dintre grupările lui Fries au fost incorecte. De acea, micologi cunoscuți, au transferat multe soiuri la familii noi create, în primul rând Paul Kummer (Clitocybe, Entoloma, Hebeloma, Hygrocybe, Tricholoma ș. a.),[8] dar și Lucien Quélet (Panaeolus, Psathyrella ș. a.) sau Friedrich Staude (Armillaria). Mai multe alte genuri au fost orânduite în noi familii de ciuperci de micologul francez Narcisse Théophile Patouillard (între altele Lacrymaria, Leucocoprinus și Melanoleuca).[9] Pe această bază nouă, Underwood a definit în sfârșit ordinul Agaricales.
Studii filogenetice moleculare au demonstrat că speciile ale ordinului Agaricales s-au evoluat de la un strămoș comun, fiind în aserțiune aproximativ echivalente cu Agaricales sensu stricto ale lui Rolf Singer.[10] Un studiu recent (2006), realizat de Brandon Matheny și colegii săi, a folosit secvențe de acid nucleic, reprezentând șase regiuni genetice din 238 specii în 146 genuri, pentru a explora gruparea filogenetică în Agaricales. Analiza a arătat că majoritatea speciilor testate pot fi grupate în șase clade (vezi mai jos).[11] Prin aceste studii s-a dovedit de asemenea, că Paxillus involutus și Hygrophoropsis aurantiaca prezintă o afinitate mult mai strânsă cu familia Boletaceae în ordinul Boletales, iar alte ciuperci destul de distinctive, ca de exemplu Bovista, Calvatia și Lycoperdon cele de genul Typhula și chiar Fistulina hepatica s-au dovedit recent ca aferente ordinului Agaricales.
Structura cea mai complexă a basidio-carpului se întâlnește la ciupercile din ordinul "Agaricales", care au carpoforul format din pălărie și picior sau sunt sesile, prezentând în un caz (Fistulina hepatica) chiar tuburi.
În următor sunt enumerate familii din ordinul Agaricales precum câteva genuri. Datorită mărimii ordinului, familiile au mai fost alocate în 6 clade Agaricoidae, Hygrophoroidae, Marasmioidae, Plicaturopsidoide, Pluteoidae și Tricholomatoidae.[11][14]
Mai multe genuri n-au putut fi alocate până în prezent (2019) și sunt, cum se spune, incertae sedis: Brunneocorticium Sheng H.Wu (2007) , Cheilophlebium Opiz & Gintl (1856) , Cleistocybe Ammirati, A.D.Parker & Matheny (2007) , Cribrospora Pacioni & P.Fantini (2000) , Disporotrichum (teleomorfă, anamorfotică și halomorfă) Stalpers (1984) , Hemistropharia Jacobsson & E. Larss. (2007) , Mesophelliopsis Bat. & A.F.Vital (1957) , Panaeolina Maire (1933) , Panaeolus (Fr.) Quél. (1872) , Phlebophyllum R.Heim (1969) , Plicatura Peck (1872) , Sedecula Zeller (1941) , Setchelliogaster Pouzar (1958) și Trichocybe Vizzini (2010) .
Agaricus silvaticus (Agaricaceae)
Amanita rubescens (Amanitaceae)
Armillaria tabescens (Physalacriaceae)
Calocybe gambosa (Lyophyllaceae)
Clitocybe phyllophila (Clitocybe)
Entoloma nitidum (Entolomataceae)
Fistulina hepatica (Fistulinaceae)
Galerina marginata (Hymenogastraceae)
Hygrocybe conica (Hygrophoraceae)
Hypholoma capnoides (Strophariaceae)
Inocybe rimosa (Inocybaceae)
Laccaria amethystina (Hydnangiaceae)
Lacrymaria lacrymabunda (Psathyrellaceae)
Lepista irina (Tricholomataceae)
Lycoperdon perlatum (Agaricaceae)
Macrolepiota procera (Agaricaceae)
Marasmius scorodonius (Marasmiaceae)
Pluteus cervinus (Pluteaceae)
Pleurotus cornucopiae (Pleurotaceae)
Schizophyllum commune (Schizophyllaceae)
Materiale media legate de Agaricales la Wikimedia Commons
Agaricales (Lucien Marcus Underwood, 1899) din încrengătura Basidiomycota, în clasa Agaricomycetes și subclasa Agaricomycetidae este cel mai mare ordin de ciuperci cu global 33 de familii recente, 413 genuri, și 13.200 de specii, împreună cu șase genuri dispărute, cunoscute doar din fosile. În acest ordin a cărui specii au însușiri preponderent saprofite și /sau parazitare, se găsesc unele foarte gustoase, între altele Agaricus campestris, Amanita caesarea, Calvatia gigantea sau Clitopilus prunulus, dar de asemea unele letale, ca de exemplu Amanita phalloides, Cortinarius orellanus, Inocybe erubescens sau Galerina marginata.
_P._Kumm_185170.jpg)
_P._Kumm_10099_crop.jpg)
.jpg)
